Am vazut lumina zilei pe 14 septembrie 2014. Cu siguranta, intalnirea cu lumea cea noua a fost una interesanta. Eram inconjurata de fratii mei, mama statea tot timpul cu noi, insa aveam alaturi si niste oameni care aveau grija zi si noapte de noi, micile fapturi blanoase. Rand pe rand, fratii mei au parasit canisa, insa eu am ramas cu cei care imi aratasera ce inseamna iubirea, devotamentul, loialitatea, zambetele si, de ce sa nu recunosc, mancarea buna. Si tot ei mi-au dat un nume foarte frumos… Karina. Iar eu le-am intors, la randul meu, inzecit toate aceste comori pe care ei mi le daruisera! In plus, le-am mai dat, drept bonus, si un corp de mobila ros, o doza smulsa din perete, si orice obiect neinsemnat pe care il gaseam prin casa si il aduceam fericita membrilor familiei, atunci cand acestia veneau acasa. Am avut o viata scurta, dar frumoasa…

Nu as putea spune de ce am plecat! Dar pot spune cu siguranta ca, desi nu mai sunt, eu inca exist – in amintiri, in ganduri, in patul in care dormeam cu Leo, in fiecare colt din casa! Voi fi mereu Karina, un alt membru al familiei Ursache!